Regret….Si de ce?Sunt mult prea inocenta,copil…si totusi recunosc!Nu vreau sa ma ascund sub o masca fara sentimente…iubesc….
Soarele s-a ascuns,ii era mult prea frica sa nu ma piarda…il astept…zadarnic! Sunt in cautarea mea..m-am ratacit intr-un labirint neconsacrat ,in cautarea noastra…pierduta intr-o noapte absurda ,fara luna…stele…fara iubire!Caut ceva ce nu poate fi descoperit ,si stiu ca nu exista dar totusi incapatanarea ma face sa lupt…sa incerc.E mult prea tarziu sa regret,si totusi… ”speranta moare ultima” !O lacrima se prelinge pe obrazul rosu pudrat cu grija ,oftand parca si ea….dispare…la fel ca povestea unor copii ce visau….sperau…si inca isi doresc...profund! Ochii mari ,se prefac a “zambi” ,incercand sa acopere tristetea provocata neprevazut. Cu un aer nostalgic ,imi amintesc acele clipe “eterne” ,zambete colorate ,priviri intense ,saruturi furate din stropi de ploaie ,vise incarcate de speranta ,nopti desavarsite de fericire…regret ,putea fi ireprosabil dar….nu s-a putut!
A ramas ea, singura!Desi fara suflet, incearca a strabate puntea fericirii,cade..spre surprinderea tuturor nu plange ,nu arunca sau fuge….ci pleaca domol spre oglinda din camera.Cu frica se uita la umerii ei goi, isi piaptana parul apoi cu un ruj aproape inexistent, aseaza cateva cuvinte”Nu-l pierde,e tot ce ai”.Zambeste si pleaca…
